102 < News Archives
Sunday, April 22, 2012

Kotor: cel mai sudic fiord al Europei

Kotor este incontestabil unul dintre cele mai frumoase orase de pe coasta Adriaticii, concurenta fiind foarte mare. Arhitectural vorbind, el nu se deosebeste izbitor de Budva sau Dubrovnik, dar are un mare atu, si anume cadrul natural in care se afla. Muntii inalti de care este inconjurat iti ofera o multitudine de locuri cu belvedere care iti taie literalmente respiratia, majoritatea fiind accesibile cu masina pe drumuri asfaltate. Citiţi mai multe ...
 

În Evul Mediu, Kotor a fost un important centru comercial și cultural de pe coasta Adriaticii. De-a lungul secolelor s-au dat mari bătălii pentru controlul acestui golf natural din sudul Muntenegrului. Imperiul Bizantin, Veneția, Ungaria, Franța și Austria și-au lăsat amprenta peste acest oraș medieval până în 1918, când a devenit parte din Yugoslavia. Cetatea a avut de suferit serios în urma cutremurului din 1979 și a fost reconstruită aproape în totalitate cu sprijinul UNESCO.

De cele mai multe ori când vine vorba despre țările din fosta Yugoslavie, foarte mulți privesc cu scepticism potențialul turistic al acestei zone, mare parte din cauza "moștenirii" comuniste și conflictelor armate relativ recente. Fie că vorbim despre Muntenegru, Serbia, Bosnia și Herțegovina sau Albania, lăsând la o parte trecutul lor comunist, descoperim o istorie bogată și influențe puternice din partea marilor puteri. Mai mult, cadrul natural din Balcani este de o frumusețe copleșitoare, reușind să te surprindă la tot pasul.

Drumul

Dacă alegeți să ajungeți aici cu mașina, trebuie să știți că vă așteaptă un drum lung și anevoios, mai ales când tranzitați Serbia. Din București sunt aproximativ 1000 km, mare parte din ei pe drumuri montane. Vorbim de un traseu între 15 și 20 ore, în funcție de ruta aleasă. Nu vă bazați "orbește" pe sistemul de navigație, în Serbia vă poate oferi surprize mari.

Odată ajunși în Muntenegru, drumul în sine reprezintă o atracție turistică și vă va ține "lipiți cu nasul de geam" tot drumul până în Kotor. Vorbim despre o călătorie numai printre munți înalți și canioane spectaculoase, pe șosele impecabile. Cel mai notabil este canionul Morača, la nord de Podgorica, lung de aproximativ 113 km. Este aproape incredibil cum șoseaua și-a croit drum prin această demonstrație de forță și măreție a naturii.

Pentru că suntem la capitolul canioane, ar trebui să știți că în Muntenegru se află cel mai mare canion din Europa, al doilea din lume după Marele Canion din SUA. Canionul Tara este lung de peste 82 km și are o adâncime în anumite locuri de aproape 1300 m.

Citiţi mai multe la: http://smartwoman.hotnews.ro (sursa)

  • click to enlarge